Aurel A. Beles – inginer constructor, cadru didactic universitar si cercetator stiintific roman

Categories: Personalitati

Academicianul Aurel A Beles

Familia

Aurel A. Beles s-a nascut la 20 aprilie 1881, in Bucuresti, intr-o familie de romani refugiati din Transilvania, datorita persecutiilor regimului austro-ungar.  Tatal sau, Aurel Beles, de profesie inginer constructor, fiind trimis in Franta in 1886 pentru receptionarea unor elemente de poduri metalice, l-a luat in calatorie si pe fiul sau in varsta de cinci ani care a urmat primele doua clase la Paris. Reintors in tara a fost inscris la scoala primara comunala numarul 4 din Bucuresti. A urmat apoi cursurile liceului Mihai Viteazul din capitala.  In 1909 s-a inscris la concursul de admitere la renumita „Scoala de Poduri si Sosele”, unde ulterior s-a remarcat ca un student stralucit.  In timpul facultatii si-a satisfacut stagiul militar si a participat la campania de razboi din Bulgaria in anul 1913, in calitate de ofiter genist.

Activitatea sa profesionala poate fi urmarita in trei directii: ca inginer constructor, cadru didactic universitar si cercetator stiintific.

 


Activitatea profesionala: inginer constructor si cadru didactic universitar

In anul 1914 Aurel Beles a fost angajat ca inginer asistent la Ministerul Lucrarilor Publice, in cadrul Directiei de studii si constructii, unde a fost avansat ulterior ca inginer proiectant si apoi inginer sef de santier. In aceasta perioada a proiectat si executat o serie de poduri din beton armat, precum cele peste raul Bistrita de la Roznov si Costisa si un pod peste raul Amaradia la Iesalnita (1915-1916).  In timpul primului razboi mondial a fost mobilizat in regimentul de cai ferate.

Aurel Beles si-a inceput activitatea didactica in anul 1918, cand Scoala de poduri si sosele era mutata la Iasi; acolo a predat cursul de masini hidraulice.  Reconstructia podurilor a constituit obiectivul activitatii sale si dupa mobilizare, cand a revenit in viata civila (1918), in cadrul Directiei generale de poduri si sosele ca sef de divizie.  In 1919 a fost numit asistent la catedra de mecanica si rezistenta materialelor si profesor suplinitor la catedrele de topografie si drumuri in cadrul „Scoalei de poduri si sosele”. In 1920, cand aceasta devine Politehnica din Bucuresti, este numit in mod succesiv in functiile de asistent, conferentiar si profesor la disciplinele Mecanica fluidelor si Rezistenta materialelor.

Intre anii 1921-1937 Aurel Beles a lucrat la „Societatea industriala Creditul transilvanean” si la „Intreprinderile generale termice”, ca inginer proiectant si constructor de lucrari. Activitatea sa din aceasta perioada s-a concretizat in numeroase edificii: Camera de comert din Galati, Hotelul Royal Palace, Caminul medicinistilor de pe Splaiul Independentei, cladirea „Societatea tinerimea romana” din Bulevardul Schitu Magureanu, silozul de bere din Calea Rahovei,  Fabrica de ciment din Fieni.  In anul 1928 a ocupat prin concurs catedra de constructii civile si fundatii de la Politehnica.  De-a lungul anilor a mai colaborat si cu colegul sau de facultate ing. Liviu Ciulei, care in 1937 a constituit firma inregistrata sub denumirea de „Societatea nationala de constructii – SONACO” – firma la care a lucrat pana la nationalizare.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial si-a continuat atat activitatea de inginer constructor cat si cea didactica. Noii guvernanti  au apreciat experienta profesorului Beles si l-au folosit  in calitate de expert si consilier activ in cadrul colectivelor de constructori care au edificat laminorul de la Roman, cosurile din beton armat de 80-120 m de la otelariile din Hunedoara, Otelul Rosu, Uzinele Grozavesti, termocentrala Sangeorz, fundatiile hidrocentralei de la Bicaz si Portile de Fier, laminoarele construite de inginerii romani in India si in Coreea si unele rafinarii construite in tarile arabe.

In anul 1948, Facultatea de constructii s-a desprins din Politehnica si s-a infiintat Institutul de constructii din Bucuresti, in cadrul caruia Aurel Beles a predat cursul de „Teoria elasticitatii” la Facultatea de constructii civile si industriale; in 1963 a fost numit profesor consultant.


Munca de cercetare stiintifica

Subiectele de cercetare pe care le-a abordat au fost inspirate din problemele practice la care trebuia sa raspunda in cadrul lucrarilor de constructii pe care le executa. Framantat de problema flambajului pilotilor, profesorul Beles a efectuat un studiu pe care l-a intitulat „Flambajul barelor drepte, comprimate axial, intr-un mediu elastic omogen”, publicat in „Buletinul Societatii Politehnice” in anul 1915. In acelasi an a publicat in revista „Genie civil”, „Studiul privind ecuatia diferentiala a axei neutre si a fibrei medii la o bara supusa la incovoiere si la compresiune”.  In 1935-1936 a publicat in „Buletin de mathematiques et physique pure et appliquees de l’Ecole Polytehnique” o serie de articole privind problema aproximarilor ce se fac in calculul sistemelor static nedeterminate, atragand atentia asupra importantei datelor initiale care se introduc in calcul.

Preocupat de problema apararii populatiei, in preajma celui de-al doilea razboi mondial, Aurel Beles a publicat in „Buletinul Societatii Politehnice din Romania”, articolul „Constructiile si apararea pasiva”.  Profesorul Beles a studiat cu multa atentie comportarea constructiilor sub actiunea seismelor, a facut o comunicare in cadrul Academiei Romane de Stiinte si a publicat articolul „Cutremurul si constructiile”. Ulterior, in anul 1962, in colaborare cu ing. Mihail Ifrim, a publicat „Seismologia inginereasca”, lucrare de referinta pentru specialisti.

S-a facut cunoscut peste hotare prin participarea cu comunicari stiintifice la congrese, conferinte si simpozioane internationale de specialitate, la: Rio de Janeiro, Moscova si Praga (1959), Tokio (1960), Londra si Skopje (1964), Noua Zeelanda (1965), Brno-Cehoslovacia (1967).

Constructiile pe care le-a realizat se disting prin solutii indraznete, practice, urilizarea de materiale noi, si s-au dovedit rezistente la intemperii si cutremure.  Munca sa stiintifica se evidentiaza prin pasiune, ampla documentare, o tratare complexa a problemelor, fundamentarea matematica si posibilitatea de aplicare imediata in practica a solutiilor care  iesite in urma rezultatelor de cercetare.  A fost apreciat pentru munca sa si probitatea profesionala si distins cu numeroase ordine si medalii: „Meritul stiintific cl. I”, titlul de „Om de stiinta emerit”, titlul de membru corespondent al Academiei Romane (1955) si apoi membru titular (1963).  A fost membru a numeroase organizatii profesionale si stiintifice: Asociatia internationala de inginerie seismica, Asociatia internationala de poduri si sosele, Asociatia internationala pentru placi curbe subtiri de beton, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR).

A incetat din viata la 10 ianuarie 1976 si a fost inhumat la cimitirul Belu, alaturi de alti academicieni.