Cunoașterea între Sacru și Profan, o integrare inițiatică

  • 18:30

Cafeneaua Complexității Brașov

Cafeneaua Complexitatii Brasov

 

Invitat: Dr. Ing. Dumitru Grigore

Moderator: Dr. Florin Munteanu

Întâlnirea se va transmite live, online, pe pagina de Facebook a Centrului pentru Studii Complexe (http://facebook.com/StudiiComplexe).  Accesul în locație se va face pe bază de invitație.

Una din dimensiunile esențiale ale vieții sociale este cea spirituală, ea fiind generată de anumite condiționări socioculturale şi psihosociale. Putem spune că la nivelul conștiinței sociale își manifestă lucrarea un set de reprezentări spirituale, reprezentări ce vor da un anumit specific relațiilor psihosociale dintre persoane, grupuri şi instituţii, concretizate în forme specifice de comportament, de atitudini și sentimente în raport cu întregul sistem social. Din acest motiv spunem că ființa umană este singura ființă care își raportează conștient existența la transcendent. Ea va realiza acest mod de raportare printr-o viziune dualistă asupra lumii: sacrul și profanul. Despre aceasta, Mircea Eliade spunea că „sacrul şi profanul sunt două modalități de a fi în lume, două situaţii existenţiale asumate de către om de-a lungul istoriei“ .

Supranatural, transcendent, imanent, sacrul dă dimensiunea spirituală lumii. El este sursa primordială și permanentă a moralei manifestate în arealul devenirii istorice a ființei umane. Sacrul presupune infinitatea din punct de vedere al distanţelor măsurabile, a numărului de dimensiuni ale manifestărilor, a numărului de reiterări posibile a unor legi (ex. fenomenul viului) şi corelare cu sistemele sinergice interdependente, cu puterea de negociere a optimului de relaţii între componente (ex. corelaţii cu sensibilitatea şi inteligenţa sacrului, infailibilitatea soluţiei). Acest tip de abordare este dihotomic faţă de profan care se relaţionează la dimensiuni finite, reguli finite de tipul resurse finite şi care conduc la competiţie cu legi finite.

Pe de altă parte sacrul ţine de replicarea adaptativ – evolutivă a viului – sinergia acţiunilor femomenelor unui sistem complex.

Din punct de vedere al logicilor profanului şi sacrului, profanul poate fi abordat prin logica liniară reducţionistă, în timp ce sacrul poate fi corelat mai degrabă prin logicile complexităţii (ex. reţele neuronale, fractali, automate celulare, teoria haosului, teoria catastrofei, sisteme disipative, quantum computing, etc.).

Necesitatea abordărilor sacrului s-a resimţit în cursul istoriei mai ales în perioadele de criză când logicile obişnuite şi liniare nu mai puteau relaţiona cu nevoile de soluţionare a crizelor din acel moment. Efortul de a trata în maniera complexităţii, s-a configurat în sisteme religioase capabile să genereze răspunsul la criză, care să dea soluţii. Din acest punct de vedere crizele actuale, generate de încălzirea globală, epuizarea resurselor naturale, fenomenul globalizării, etc. sunt noi și nu beneficiază încă de abordări care să atingă conştiinţa umană şi care să permită un efort comun de rezolvare.

Morala, în general, oglindește modul de raportare al sacrului la profan: sacrul este legat de calităţi (care dăruindu-se, respectiv dobândindu-se și iterându-se, se înmulțesc), în timp ce profanul este caracterizat de valori (obiecte care prin împărţire se împuţinează). Această caracteristică corespunde iterărilor infinite pentru sacru, iterărilor finite pentru profan.

Considerând că aceste reguli ale sacrului şi profanului au interferat în permanenţă în timpul istoriei omenirii, derivând în sisteme de gestiune a resurselor finite (profane) şi în căi de urmat pentru eliberarea omului de starea finită prin transcendenţă (sacrul), în această perioadă istorică vor apărea în mod evident reguli noi de comportament social şi însuşiri noi care să răspundă la gestionarea problemelor curente şi de viitor.

Cum regulile apar din interferarea naturii umane (nature) cu mediul de hrănire (nurture), această generare de noi caracteristici care permit reflectarea sacrului în profan se poate modela tot prin teoriile complexităţii, în particular, prin sistemele disipative.

Amprenta sacrului, implicit a moralei care îl proiectează manifest în acest proces complex de schimb, va relaţiona însă sistemul etic, condiţionând comportamentul fiinţei umane de gradul de cunoaştere a propriei realităţi. Sistemul etic în cunoaştere poate păstra fiinţa, implicit societatea umană, în arealul normalităţii (sinergiei sistemului nature-nurture). Realitatea lumii nu este una în care doar ştiinţa discerne structuri, relaţii, şi mecanisme. Realitatea lumii este integrală. Cunoaşterea ştiinţifică nu exclude o altă ordine a realităţii, ci dimpotrivă, o evidenţiază. Vorbind despre o etică a ştiinţei, vorbim despre o etică a cunoaşterii. Există o cunoaştere pozitivă, benefică, după cum există şi o cunoaştere malefică, distructivă (iterări infinite cu efecte pozitive sau negative cu relaţia pe sacru). Şi pentru un discernământ etic (optim obţinut în negocierea deciziei, resurselor, relaţiilor), normalitatea devine fără dubiu indicatorul cel mai corect al căii de urmat.

Pornind deci de la un demers de normalitate, actul de cunoaștere asumat între sacru și profan, devine integrare inițiatică, eveniment de conștiință.  O asemenea asumare configurează în timp discernământul valorii autentice, generând  mecanisme cognitive prin care, pe de o parte  se realizează poziționarea corectă în raport cu realitatea, care ține de performanțele individuale,  iar pe de cealaltă parte, evaluarea și confirmarea autenticității,  care ține de feedback-ul social.

Un răspuns concret la aceste așteptări îl pot aduce azi neuroștiințele. Posibilitatea de a înțelege ființa umană, tipul de personalitate prin căi de maximă obiectivitate, din analiza neurosemnalelor, prin mijloace aparative dedicate, este o provocare, mai ales în perspectiva aplicării unor modele educaționale de performanță, deoarece, în cazul copiilor și adolescenților, identificarea darurilor native, a inteligenței strălucite, a aptitudinilor extreme legate de noile tehnologii etc., necesită schimbarea de paradigmă în evaluarea psihologică.

Sistemul psihometric MindMiTM prezentat cu acest prilej, oferă posibilitatea de a investiga profund personalitatea umană, utilizând modele avansate de cunoaștere, referitoare la pattern-ul cognitiv și aplicațiile de performanță ale acestuia în câmpul de cunoaștere, respectiv la integrarea inteligențelor multiple în evenimentele de cunoaștere oferind o mare șansă în procesul educațional, cel al autoevaluării și dezvoltării personale.

 

Despre Dumitru Grigore, PhD

Dumitru Grigore este inginer fizician, licențiat în teologie și psihologie, cu un doctorat în mecatronică susținut la Academia Tehnică Militară, Facultatea de Mecatronică și Sisteme Integrate de Armament, în cadrul unei cercetări bazate pe neuroștiințe.

Pasionat de cibernetica aplicată în psihologie, de peste 18 ani desfășoară o activitate susținută de cercetare, fiind inventatorul sistemului psihometric MindMi™ (https://www.mindmisystem.com), sistem distins cu Marele Premiu al Concursului ”Patriot Fest – București 2017″, organizat de către MApN, MAI, SRI, STS, SPP și New Strategy Center. Realizare de excepție ca alternativă în evaluarea psihologică, acest sistem poate determina un profil de personalitate obiectiv în doar cinci minute, fără a se baza pe opiniile subiective ale persoanei examinate.

Este autor al lucrărilor: ”Inteligențele fractale” (2015), ”Metodă de evaluare psihologică prin analiza structurii de text” (2015), ”Teologia informațională” (2015),”Sistem psihometric integrat pentru evaluare complementară” (2014), ”Ortodoxie și globalizare” (2002). A publicat de asemenea ca autor și co-autor, un număr important de articole în reviste de specialitate.

Este cercetător asociat al Institutului de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare al Universității ”Titu Maiorescu” din București.

Din 1999 este membru titular al Comisiei de Cibernetică a Academiei Române.

În prezent conduce o activitate de cercetare în calitate de Chief Research Officer în cadrul companiei Psychometric Systems S.A. din Cluj-Napoca.